De ce să le citim bebeluşilor şi copiilor mici

De ce să le citim bebelușilor și copiilor mici

Experţii în parenting încurajează părinţii să înceapă să le citească bebeluşilor cât mai devreme posibil, spunând că niciodată nu este prea devreme pentru a-i introduce pe cei mici în lumea cărţilor. Putem începe să le citim bebeluşilor de la 4 sau de la 6 luni şi, în acest fel, îi ajutăm enorm de mult să se dezvolte pe toate planurile. Cititul cu voce tare ajută la construirea unei reţele bogate de cuvinte în creierul unui bebeluş. Există studii care sugerează că bebeluşii cărora părinţii le citesc frecvent cunosc mai multe cuvinte până la vârsta de 2 ani decât copiii cărora nu li s-a citit. 

Copiii cărora li se citește mult își pot concentra atenția pentru perioade mai mari. Cititul îi ajută să învețe cuvinte și expresii noi. Cărțile pot fi utile și pentru a-i ajuta pe copii să facă față unor situații stresante (spre exemplu apariţia unui nou bebeluş în familie). Dacă veți citi povești împreună, îi veți ajuta pe copii să-și identifice sentimentele și să vorbească despre ele .

Bebelușii nu pot fi atenți decât foarte puțin, așa că este bine să vă uitați prin cărți pentru puțin timp, dar cât mai des. Începeţi cu ședințe de numai câteva minute, repartizate pe tot parcursul zilei. Pe măsură ce puterea de concentrare i se va îmbunătății, puteți mări perioada de lectură . “Povestile de noapte bună” devin adesea o parte importantă a programului copilului și acest obicei se poate perpetua mult timp după ce va începe să citească singur.

Primele cărți

Bebelușii se pot bucura de cărți cu mult timp înainte să cunoască vreun cuvânt, și vor începe să deprindă abilitățile de care vor avea nevoie ulterior, când vor începe să citească. Până și cel mai mic bebeluș va fi încântat să asculte sunetul vocii tale în timp ce îl citești, cuibărit împreună, și vor ajunge să asocieze cititul cu un sentiment plăcut, de căldură și siguranță.

În timp ce răsfoiți împreună cărțile, copiii se familiarizează cu modul în care trebuie folosite, dar și cu felul în care sunt alcătuite poveștile. Astfel, bebelușii pot învăța cum să țină o carte corect și cum să dea paginile. Ulterior, vor afla că poveștile au un început, un cuprins și o încheiere și că, adesea, ele respectă un anumit tipar. De asemenea, se vor familiariza cu limbajul cărților de povești, care este mai ceremonios decât acela folosit în viața de zi cu zi. Acestea reprezintă abilități foarte importante, care îi vor ajuta pe copii să învețe să citească atunci când va veni vremea . Cercetările arată că bebelușii și copiii cărora li se citește în mod regulat ajung să citească, la rândul lor, mai bine când încep școala .

 

Cum alegem primele cărți

Bebelușii explorează prin atingere, tragere, scuturare și chiar mestecare, de aceea cărțile lor trebuie să fie rezistente. Pentru cei mai mici de șase luni, acelea de pânză ori de plastic pentru baie sunt ideale. Cumpărați cărți cu pagini din carton pentru cei de peste șase luni, pentru că acestea nu se vor rupe și le vor putea rasfoi. Cărțile cu sunete, texturi, file sau clape de ridicat sunt perfecte pentru a-i antrenat pe micuti. Studiile arată că femeile obișnuiesc să le citească mai des copiilor decât bărbații, dar este foarte important, în special pentru băieți, ca tații sau altă rudă de sex masculin să le citească ori de câte ori este posibil .

Experții recomandă să li se citească bebelușilor încă de la naștere, deoarece cititul dezvoltă limbajul, precum și capacitatea de concentrare. Poeziile simple pot fi folosite drept povești, chiar și pentru nou-născuți. Nou-născuților le place să privească poze cu fețe, precum și modele cu imagini în culori puternice contrastante (alb-negru). Pentru cei mai mari sunt recomandate poveștile populare sau unele contemporane despre zâne sau animale. Textul trebuie să fie foarte simplu, iar pozele, luminoase și clare. Căutați povești în care se repetă fraze interesante sau rimate, pentru că acestea sunt atractive pentru bebeluși și copilași, ajutându-i să perceapă limbajul ca pe ceva distractiv .

Mai multe recomandări de cărți pentru copii și bebeluși găsiți aici .

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *