Agresivitatea copiilor
Multă lume crede că bebelușii se nasc îngerași că societatea este cea care îi face violenți, deși tocmai opusul este adevărat .
Bebelușii se nasc cu instincte agresive de supraviețuire și societatea este cea care îi civilizează . Binecunoscuta descrie din împăratul muștelor de William Goldwyn a unui grup de băieți izolați pe o insulă, fără supraveghere a vreunui adult, care cad pradă instinctelor violente ale firii umane, șochează la fel de mult în ziua de azi ca-n anii 1950. Agresivitatea este un instinct la fel de natural precum atracția sexuală sau teama. Suntem programați să o resimțim, unii poate mai mult decât alții. Specia noastră a supraviețuit în parte datorită agresivității. Deși unii copiii sunt predispuși genetic să fie mai agresiv decât ceilalți, cu toții avem în noi acest instinct .
Prima dată când un copil se trezește că un alt copilaș îi smulge jucăria din mână, mai ales dacă nu este în jur nici un adult care să intervină, cel mai probabil va fi tentant să încerce să o ia înapoi . Nu reușește să o ia, probabil va încerca să lovească, să-l împingă, să-l muște pe celălalt copil . La o vârstă foarte fragedă nu este vorba de un comportament deviant, ci, dimpotrivă, este normal. Agresivitatea este un instinct natural, ce mai mulți copii mici, când sunt frustrați și au instinctul de a mușca. Însă după câteva episoade în care adultul intervine și transmite mesajul că nu este frumos să-i lovim, să-i împingem sau să-i mușcăm pe ceilalți, majoritatea copiilor înțeleg mesajul transmis . Apoi li se arată sau învață singuri din observație alte căi, acceptabile, de a obține ceea ce doresc . Aceștia își înhibă în mod activ natura agresivă, drept care aceste instincte sunt mai putin predominante. Dacă cei mici sunt lăsați de capul lor prea multă vreme, fără intervenția nici unui adult, copilul care lovește pe celălalt va deveni un exemplu .
Pedepsirea unui copil prin violență îl face mult mai agresiv.
Părinții își lovesc copiii, crezând că acest lucru le va îmbunătăți comportamentul. Din păcate, studiile au dovedit că pedeapsa fizică înrăutățește evoluția copilului. Dr. Anja Heilmann, de la UCL, a declarat că: „Pedeapsa fizică este ineficientă și dăunătoare. Nu aduce beneficii copiilor sau familiilor lor”. În plus, copiii care au fost loviți de părinții lor erau predispuși să se joace singuri, să fie nervoși în cadrul unor situații necunoscute, să nu aibă încredere, să-și facă griji, să se simtă descurajați sau să plângă constant.
Primii pași pentru a ajuta copiii agresivi fără a practica violența
Primul pas pentru a ajuta un copil agresiv este să oprim comportamentul apropiindu-ne și oferind conectare. Apoi, ascultarea îl ajută să vindece suferința pe care o simte. Copilul va râde sau va plânge, va tremura, va transpire sau se va zbate cu putere. Adultul oferă conectare și siguranță și timpul necesar copilului pentru a se elibera de frică. Plânsul, zbuciumul fizic și transpiratul ajută sistemul limbic – partea de creier care dă alarma emoțională atunci când simte frică – să își restabilească ordinea și să funcționeze creând o breșă pentru sentimentele ce nu pot fi controlate.
Îndepărtarea sentimentului de vină
Copiii care rănesc alți copii se simt deja vinovați și se îndepărtează și mai mult de oameni decât o fac deja. Vinovăția șterge din mintea copilului abilitatea de a arăta că îi pasă. Acea privire care spune ”Nu-mi pasă” este înșelătoare. De fapt copilul are inima sfâșiată pentru că a ajuns atât de disperat. De multe ori, acest sentiment îi împiedică pe copii să plângă și să se elibereze de sentimentele care i-au copleșit și care au cauzat agresivitatea.
Dacă nu plâng sau nu se luptă cu sentimentele care sunt sursa agresivității, vor avea în continuare probleme în a-și controla impulsurile agresive, deci obiectivul dumneavoastră trebuie să fie CONECTAREA. Un copil care se simte conectat poate să își vindece fricile. Un copil care NU se simte conectat, NU poate să lucreze cu fricile lui.