Formarea atasamentului si beneficiile lui

Diana Tatoiu

Rolul de părinte este unul provocator și plin de incertitudini, întrucât nu există un manual care să se ghideze în relația cu propriul copil; părinții sunt nesiguri despre ce trebuie să facă, despre cum trebuie să se comporte, despre cum pot să acționeze în așa fel încât rezultatele să fie unele benefice nu numai pentru dezvoltarea copiilor, dar și asupra sănătății psiho-emoționale și fizice a acestora. Părintele învăța să fie părinte în timp ce este părinte.

Un aspect considerat natural și firesc, dar, de fapt, dificil de realizat în practică este formarea unei legături cu propriul copil, eveniment considerat chiar crucial în dezvoltarea și funcționarea psiho-socio-emoțională a copilului pe întreg parcursul vieții.

Legătura de atașament este definită de către Bowlby (1988) drept orice formă de comportament ce prmite obținerea sau menținerea proximității cu un individ considerat capabil să se descurce în lume, pentru a satisface nevoia de protecție și siguranță (Bowlby, 1979; Bowlby, 1988). Teoria atașamentului a fost creată ca urmare a unei teorii generale a dezvoltării personalității (Bell, Forthun și Sun, 2000), deoarece legătura de atașament modelează interacțiunile sociale ale unui individ (Ainsworth, 1978). Scopul legăturii de atașament este de transmitere copilului, de către autoritatea parentală, o serie de atitudini, credințe, expectanțe despre relații. Această îndrumare din partea părintelui este esențială nu numai în dobândirea unor abilități socio-emoționale, dar și în ceea ce privește reglarea emoțională în situații sociale (Bowlby, 1980). 

Legătura de atașament dintre părinte și copil este esențială, întrucât are puterea de a influența abilitățile cognitiv-afective, starea de bine psihologică, capacitatea de adaptare la solicitările mediului, reușita identitară, competențele sociale, relaționarea cu covârstnicii și tipul de coping adoptat în situații tensionate (Bell, Forthun și Sun, 2000).

Pentru a afla mai multe informații despre modul în care se formează atașamentului, vă învităm să urmăriți pagina noastră pentru mai multe informații utile. 

Surse bibliografice:

Ainsworth, M. D. S. (1978). The bowlby-ainsworth attachment theory. Behavioral and brain sciences, 1(3), 436-438.;

Bell, N. J., Forthun, L. F., & Sun, S.-W. (2000). Attachment, Adolescent Competencies, and Substance Use: Developmental Considerations in the Study of Risk Behaviors. Substance Use & Misuse, 35(9), 1177–1206. doi:10.3109/10826080009147478;

Bowlby, J. (1979). The bowlby-ainsworth attachment theory. Behavioral and Brain Sciences, 2(4), 637-638.;

Bowlby, A. (1969). Recollections of Rifleman Bowlby. Pen and Sword.;

Bowlby, J., & Ainsworth, M. (2013). The origins of attachment theory. Attachment theory: Social, developmental, and clinical perspectives, 45(28), 759-775.;

Bowlby, J. (2012). A secure base. Routledge.;

Bowlby, J. (1988). Developmental psychiatry comes of age. The American journal of psychiatry.;

Marrone, M. (2014). Attachment and Interaction: From Bowlby to Current Clinical Theory and Practice Second Edition. Jessica Kingsley Publishers.;

Stevenson-Hinde, J. (2007). Attachment theory and John Bowlby: some reflections. Attachment & Human Development, 9(4), 337-342.