Tipurile de atasament din copilarie

Diana Tatoiu

Așa cum am menționat și în postările anterioare, legătura de atașament reflectă o conexiune psiho-emoțională între părinte și copil (Ainsworth et al., 1972, 1978; Weinfield, Sroufe, Egeland și Carlson, 2008). În plus, este important de subliniat faptul că modul în care se raportează adulții la propriul copil este esențial în ceea ce privește tipul de legătură format, nu numai datorită faptului că această legătura este echivalentul unor lentile prin care percep și se raportează copiii mai târziu la lume (Colle și Del Giudice, 2011; Groth et al., 2014; Sroufe et al., 2005), dar și datorită faptului că reflectă modul în care părintele și copilul interacționează (Ainsworth et al., 1972, 1978; Main și Solomon, 1990).

Există patru tipuri de legături de atașament, care se pot caracteriza în funcție de o serie de criterii, prin intermediul cărora le putem identifica. Astfel, putem vorbi de legături de atașament securizant, evitant, rezistent/ anxios și dezorganizat.

Atașamentul securizant este prezent atunci când figura de atașament este percepută ca fiind o bază de siguranță: copilul se simte confortabil să exploreze mediul alături de părinte, întrucât prezența acestuia este liniștitoare, știind că, indiferent de ceea ce se întâmplă, are posibilitatea să se întoarcă la protecția figurii de atașament (Ainsworth et al., 1972, 1978; Finet et al., 2020; Main și Solomon, 1990). La separare, copilul manifestă distres și dorința contactului cu figura de atașament, iar la restabilirea contactului cu aceasta, copilul se calmează și continuă explorarea (Ainsworth et al., 1982; Main și Solomon, 1990; Waters, Posada, Crowell și Lay, 1994). De asemenea, figura de atașament este preferată, în detrimentul persoanelor considerate nefamiliare (Ainsworth et al., 1972, 1978; Main și Solomon, 1990).

Atașamentul evitant este evidențiat atunci când figura de atașament nu este considerată a fi o bază de siguranță: copilul este nereceptiv la prezența părintelui și nici nu manifestă o preferință pentru acesta, în comparație cu persoanele necunoscute (Ainsworth et al., 1972, 1978; Finet et al., 2020; Main și Solomon, 1990). La separare, copilul poate să nu manifeste niciun semn de distres, nefiind resimțită absența figurii paterne în momentul explorării mediului; în timp ce la reîntâlnire, copilul respinge contactul, evită, de fapt, restabilirea contactului cu părintele (Ainsworth, 1982; Blatt și Blass, 1990; Waters, Posada, Crowell și Lay, 1994; Main și Solomon, 1990).

Tipul de atașament rezistent, cunoscut și sub denumirea de atașament anxios, este evidențiat atunci când copilul este foarte dependent de figura de atașament: copilul refuză explorarea mediului, deoarece acest fapt ar însemna ruperea contactului cu părintele (Ainsworth, 1982; Blatt și Blass, 1990; Lightfoot, Cole, Col, 2003; Waterset al., 1994). Frica de separare se materializează într-o nevoie puternică de evitare a explorării, copilul resimțind un grad ridicat de disconfort și distres (Ainsworth et al., 1972, 1978; Finet et al., 2020; Main și Solomon, 1990). La reîntâlnirea cu figura de atașament, copilul prezintă un comportament ambiguu, confuz, deoarece caută apropiere, are nevoie de proximitate fizică, însă, în același timp, se comportă agresiv, ca și când căutarea încetării contactului fizic (Ainsworth et al., 1972, 1978; Lightfoot, Cole, Col, 2003; Main și Solomon, 1990). Astfel de acțiuni au loc din cauza faptului că acesta este modul prin care copilul atenționează părintele asupra faptului că nu i-a plăcut să fie singur și că nu își dorește ca acest lucru să se mai repete (Ainsworth et al., 1972, 1978; Main și Solomon, 1990).

Atașamentul dezorganizat apare atunci când copilul nu a dezvoltat o strategie coerentă de relaționare cu figura de atașament în momente de disconfort și distres psiho-emoțional (Ainsworth et al., 1972, 1978; Finet et al., 2020; Main și Solomon, 1990; Ainsworth, 1982; Blatt și Blass, 1990; Waters et al., 1994). Motivul pentru care acest tip de legătură se cheamă dezorganizat este următorul: copilul nu prezintă o coerență și cursivitate în acțiunile sale, adică dorește stabilirea unui contact fizic, însă devine reticient și se detașează, ca urmare, se retrage din interacțiune (Ainsworth et al., 1972, 1978; Main și Solomon, 1990).

Pentru a afla despre ceea ce influențează formarea unui tip specific de atașament, vă invităm să urmăriți pagina noastră web și următoarele postări.

Surse bibliografice:

Ainsworth, M. D. S. (1972). Attachment and dependency: A comparison. In J. L. Gewirtz (Ed.), Attachment and dependency (pp. 97–138). Washington, DC: Wiley.

Ainsworth, M. D. S., Blehar, M., Waters, E., & Wall, S. (1978). Patterns of attachment: A psychological study of the strange situation. Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum.

Ainsworth, M. D. S. (1982). 14. The Development of Infant-Mother Attachment. In In Thebeginning (pp. 133-143). Columbia University Press.;

Blatt, S. J., & Blass, R. B. (1990). Attachment and separateness: A dialectic model of the products and processes of development throughout the life cycle. The psychoanalytic study of the child, 45(1), 107-127.;

Bowlby, J. (1979). The bowlby-ainsworth attachment theory. Behavioral and Brain Sciences, 2(4), 637-638.;

Bowlby, J. (1988). Developmental psychiatry comes of age. The American journal of psychiatry.;

Bretherton, I. (1992). The origins of attachment theory: John Bowlby and Mary Ainsworth. Developmental psychology, 28(5), 759.;

Colle, L., & Del Giudice, M. (2011). Patterns of attachment and emotional competence in middle childhood. Social Development, 20(1), 51-72.;

Del Giudice, M., & Belsky, J. (2010). Sex differences in attachment emerge in middle childhood: An evolutionary hypothesis. Child Development Perspectives, 4(2), 97-105.;

Finet, C., Waters, T. E. A., Vermeer, H. J., Juffer, F., Van IJzendoorn, M. H., Bakermans-Kranenburg, M. J., & Bosmans, G. (2020). Attachment development in children adopted from China: the role of pre-adoption care and sensitive adoptive parenting. Attachment & Human Development, 1–21. doi:10.1080/14616734.2020.1760902;

Fitton, V. A. (2013). Attachment theory: History, research, and practice. Child and adolescent psychotherapy and psychoanalysis, 121-143.

Groh, A. M., Fearon, R. P., Bakermans-Kranenburg, M. J., Van IJzendoorn, M. H., Steele, R. D., & Roisman, G. I. (2014). The significance of attachment security for children’s social competence with peers: A meta-analytic study. Attachment & human development, 16(2), 103-136.;

Lightfoot C., Cole M., Col S.R. (2003). The Development of Children 7^th Edition (pg. 207-221);

Main, M., & Solomon, J. (1986). Discovery of a new, insecure-disorganized/disoriented attachment pattern. In M. Yogman & T. B. Brazelton (Eds.), Affective development in infancy (pp. 95–124). Norwood, NJ: Ablex.

Main, M., & Solomon, J. (1990). Procedures for identifying infants as disorganised/disoriented during the Ainsworth Strange Situation. In M. T. Greenberg, D. Cicchetti, & E. M. Cummings (Eds.), Attachment in the preschool years (pp. 121–160). Chicago, IL: University of Chicago Press.

McLeod, S. (2009). Attachment theory. Simply psychology.;

Nelson III, C. A., Zeanah, C. H., Fox, N. A., Marshall, P. J., Smyke, A. T., & Guthrie, D. (2007). Cognitive recovery in socially deprived young children: The Bucharest Early Intervention Project. Science, 318(5858), 1937-1940.

Waters, E., Posada, G., Crowell, J. A., & Lay, K. L. (1994). The development of attachment: From control system to working models. Psychiatry, 57(1), 32-42.;

Weinfield, N. S., Sroufe, L. A., Egeland, B., & Carlson, E. (2008). Individual differences in infant-caregiver attachment: Conceptual and empirical aspects of security.