Influența stilului parental în formarea atașamentului

Diana Tatoiu

Stilul parental utilizat de adult în creșterea propriului copilul este considerat a fi un predictor semnificativ în ceea ce înseamnă evoluția relației părinte-copil și a comportamentelor prezente în cadrul acesteia (Stormshak, Bierman, McMahon și Lengua, 2000). Stilul parental este rezultatul mai multor factori (personalitate, gânduri, atitudini, valori și credințe), după care părintele se orientează și pe care, prin intermediul practicilor parentale practicate (a comportamentului față de copil), le manifestă în timpul interacțiunii părinte-copil (Hembree-Kigin și McNeil 2013; Herschell, Calzada,  Eyberg și McNeil, 2002).

Atașamentul securizant este creat de o serie de practici parentale ce se caracterizează prin căldură, receptivitate, disponibilitatea și cooperare crescute (Groth et al., 2014; Stormshak, Bierman, McMahon și Lengua, 2000). Căldura parentală se referă la acea afectivitate pozitivă, prin intermediul căreia se manifestă afecțiune, încurajare, suport și admirație față de copil (Baumrind, 1991; Baumrind, 2005). Receptivitatea reflectă acele comportamente care răspund nevoilor și dorințelor copilului și care sunt congruente față de emoțiile și trăirile afective manifestate de către copil (Baumrind, 1991). Disponibilitatea este echivalentul prezenței, atenției și participării în mod activ a părintelui în interacțiunea cu copilul (Baumrind, 1991), în timp ce cooperarea are în vedere ghidarea copilului în activitățile de zi cu zi, planificarea tipului, modului și ritmului de desfășurare a acestor acțiuni, în așa fel încât copilul să se simtă confortabil pentru a putea termina activitatea respectivă (Baumrind, 1991; Baumrind, 2005).

Atașamentul evitant este rezultatul unor practici parentale caracterizate prin iritabilitate, respingere, supraestimare, indisponibilitate, dezinteres, care sunt foarte pronunțate în relația cu copilul (Baumrind, 1991; Baumrind, 2005; Stormshak et al., 2000; Willinger et al., 2005). Iritabilitatea se manifestă sub formă de frustrare, atunci când copilul manifestă o serie de trăiri emoționale negative (plâns, urlet) sau când acesta nu dorește să realizeze o activitate. Respingerea este resimțită atunci când părintele îndepărtează fie verbal, fie fizic-comportamental copilul din punct de vedere psiho-emoțional, fiind evidențiată prin nerăbdare și reacții punitive/ comentarii răutăcioase (Blatt și Blass, 1990; Willinger et al., 2005). Indisponibilitatea este prezentă atunci când părintele prioritizează alte aspecte în detrimentul emoțiilor sau nevoilor copilului (Blatt și Blass, 1990). Supraestimarea apare când programul stabilit pentru copil este mult prea încărcat cu activități pe care părintele ar prefera să le facă. Indiferența în interacțiunea cu copilul, sub aspectul neparticipării la activitățile cu copilul sunt semne ale dezinteresului parental față de acesta (Baumrind, 1991).

Atașamentul rezistent sau axios este determinat de practicile parentale ce prezintă inconsistență, lipsa abilităților parentale/ o subdezvoltare a capacităților parentale, sensibilitate scăzută și un grad scăzut de conștientizare a nevoilor psiho-emoționale ale copilului (Baumrind, 1991; Baumrind, 2005). Inconsitența apare atunci când într-un context părintele încurajează explorarea, iar într-un alt context, similar, explorarea este interzisă. Lipsa abilităților parentale este sugerată atunci când figura parentală este prea tânără sau nepregătită, fiind în același timp, copleșită de situație (Baumrind, 2005; Willinger et al., 2005). Senzitivitatea scăzută a figurii parentale este evidențiată atunci când această nu observă emoțiile și nu ia în calcul dorințele și nevoile copilului (Baumrind, 1991). Un grad scăzut de conștientizare a nevoilor psiho-emoționale se referă la faptul că părintele nu este atent la comportamentele și trăirile afective ale copilului în anumite tipuri de situație (Baumrind, 1991; Bell, Forthun și Sun, 2000).

Atașamentul deorganizat este rezultatul unor practici parentale disfuncționale, cu valență negativă: maltratare/ abuz psihologic, fizic și/ sau sexual, intruziune, indisponibilitate crescută și psihopatologie parentală în rândul copiilor (Hayre, Goulter și Moretti, 2018; Tussey, Tyler și Simons, 2018). Intruziunea se referă la acea reglare excesivă a comportamentelor copilului din dorința de a păstra, cu orice preț, o imagine ideală în relația mamă-copil. Indisponibilitatea este prezentă în interacțiunea părinte-copil atunci când se prioritizează orice alt aspect cu excepția nevoilor, dorințelor și sentimentelor copilului (Stormshak, 2000). Prezența depresiei sau a anxietății sau a altor forme de psihopatologie au probabilitate crescută să afecteze disponibilitatea părintelui și tipul de legătură ce se poate forma în relația părinte-copil (Tussey, Tyler și Simons, 2018).

Pentru a afla care sunt efectele relației de atașament asupra dezvoltării, vă invităm să urmăriți pagina noastră web.

Surse bibliografice:

Ainsworth, M. D. S. (1982). 14. The Development of Infant-Mother Attachment. In In Thebeginning (pp. 133-143). Columbia University Press.;

Blatt, S. J., & Blass, R. B. (1990). Attachment and separateness: A dialectic model of the products and processes of development throughout the life cycle. The psychoanalytic study of the child, 45(1), 107-127.;

Bowlby, J. (1979). The bowlby-ainsworth attachment theory. Behavioral and Brain Sciences, 2(4), 637-638.;

Bowlby, J. (1988). Developmental psychiatry comes of age. The American journal of psychiatry.;

Bretherton, I. (1992). The origins of attachment theory: John Bowlby and Mary Ainsworth. Developmental psychology, 28(5), 759.;

Fitton, V. A. (2013). Attachment theory: History, research, and practice. Child and adolescent psychotherapy and psychoanalysis, 121-143.

McLeod, S. (2009). Attachment theory. Simply psychology.;

Waters, E., Posada, G., Crowell, J. A., & Lay, K. L. (1994). The development of attachment: From control system to working models. Psychiatry, 57(1), 32-42.;

Weinfield, N. S., Sroufe, L. A., Egeland, B., & Carlson, E. (2008). Individual differences in infant-caregiver attachment: Conceptual and empirical aspects of security.

Baumrind, D. (2005). Patterns of parental authority and adolescent autonomy. New Directions for Child and Adolescent Development, 2005(108), 61–69. doi:10.1002/cd.128

Baumrind, D. (1991). The Influence of Parenting Style on Adolescent Competence and Substance Use. The Journal of Early Adolescence, 11(1), 56–95. doi:10.1177/0272431691111004

Bell, N. J., Forthun, L. F., & Sun, S.-W. (2000). Attachment, Adolescent Competencies, and Substance Use: Developmental Considerations in the Study of Risk Behaviors. Substance Use & Misuse, 35(9), 1177–1206. doi:10.3109/10826080009147478

Stormshak, E. A., Bierman, K. L., McMahon, R. J., & Lengua, L. J. (2000). Parenting Practices and Child Disruptive Behavior Problems in Early Elementary School. Journal of Clinical Child Psychology, 29(1), 17–29. doi:10.1207/s15374424jccp2901_3

Willinger, U., Diendorfer-Radner, G., Willnauer, R., Jörgl, G., & Hager, V. (2005). Parenting Stress and Parental Bonding. Behavioral Medicine, 31(2), 63–72. doi:10.3200/bmed.31.2.63-72

McClelland, E., & McKinney, C. (2015). Disruptive Behavior and Parenting in Emerging Adulthood: Mediational Effect of Parental Psychopathology. Journal of Child and Family Studies, 25(1), 212–223. doi:10.1007/s10826-015-0205-8

Finley, G., Mira, S., & Schwartz, S. (2008). Perceived paternal and maternal involvement: Factor structures, mean differences, and parental roles. Fathering, 6, 62–82.

Estevez, A., Jauregui, P., & Lopez‐Gonzalez, H. (2019). Attachment and behavioral addictions in adolescents: The mediating and moderating role of coping strategies. Scandinavian Journal of Psychology. doi:10.1111/sjop.12547

Nakhoul, L., Obeid, S., Sacre, H., Haddad, C., Soufia, M., Hallit, R., … & Hallit, S. (2020). Attachment style and addictions (alcohol, cigarette, waterpipe and internet) among Lebanese adolescents: a national study. BMC psychology, 8(1), 1-10.

Tussey, B. E., Tyler, K. A., & Simons, L. G. (2018). Poor Parenting, Attachment Style, and Dating Violence Perpetration Among College Students. Journal of Interpersonal Violence, 088626051876001. doi:10.1177/0886260518760017

Hayre, R. S., Goulter, N., & Moretti, M. M. (2018). Maltreatment, attachment, and substance use in adolescence: Direct and indirect pathways. Addictive Behaviors. doi:10.1016/j.addbeh.2018.10.049

Hembree-Kigin, T. L., & McNeil, C. B. (2013). Parent—child interaction therapy. Springer Science & Business Media.

Eyberg, S. (1988). Parent-child interaction therapy: Integration of traditional and behavioral concerns. Child & Family Behavior Therapy, 10(1), 33-46.

Herschell, A. D., Calzada, E. J., Eyberg, S. M., & McNeil, C. B. (2002). Parent-child interaction therapy: New directions in research. Cognitive and Behavioral Practice, 9(1), 9-16.