Geniul artistic

Diana Tatoiu

Așa cum am menționat și în cadrul postărilor anterioare, părinții joacă un rol esențial în procesul dezvoltării propriilor copii, atât din punct de vedere fizic (prin prezența lor fizică în mediul copilului), cât și psiho-emoțional (prin suportul și receptivitatea afectivă pe care o oferă). Una dintre dilemele cu care se confruntă părinții este strâns relaționată de abilitățile pe care le posedă propriul copil. Adesea aceștia se întreabă cu ce fel de aptitudini este înzestrat copilul, cum pot identifica dacă copilul este supradotat în anumite domenii și cum pot susține evoluția acestui talent în așa fel încât să fie în ajutorul copilului.

Abilitățile artistice și modul în care acestea sunt dezvoltate reprezintă subiecte de interes în literatura de specialitate, mai ales în cazul copiilor care prezintă o lentoare cognitivă și dificultăți în procesul de stocare-reactualizare a unor informații. Aceste categorii de persoane sunt catalogate ca fiind „idioți-geniali” (Abhyankar, Thatte și Doongaji, 1988; Gordon, 1999, 2005), din cauza faptului că prezintă abilități mentale atât superioare în unele domenii, cât și inferioare în alte domenii (Gordon, 2005; Milbrath, 1998). Acest comportament ambiguu a stârnit interes în domeniul psihologiei și a neuroștiințelor-cognitive, datorită funcționării particulare a creierului (Abhyankar, Thatte și Doongaji, 1988; Gordon, 1999; O’Connor și Hermelin, 1988).

Se cunoaște faptul că acei copii care prezintă dificultăți de învățare demonstrează cunoștințe și aptitudini excepționale într-un domeniu specific (Gordon, 2005; Milbrath, 1998), acesta fiind de fapt motivul real pentru care societate îi cataloghează ca fiind idioți-geniali. Însă, realitatea este următoarea: aceștia prezintă o supradotare a aptitudinilor mentale, un nivel crescut de inteligență într-un anumit domeniu, o inteligență spațială și/sau artistică (Gardner, 1983; Gordon, 2005). Dacă copilul prezintă talent încă de la o vârstă fragedă, este important ca părintele să îi valorizeze aceste aptitudini, întrucât, odată cu dezvoltarea, impactul și evaluarea socială vor fi resimțite, ceea ce va duce la o inhibiție a comportamentului, în așa fel încât persoana să fie în conformitate cu normalitatea și standardele celorlalți (Cohn și Neumann, 1977; Gordon, 2005; O’Connor și Hermelin, 1988). Studiul lui Gordon (2005) confirmă datele obținute în studii anterioare (Abhyankar, Thatte și Doongaji, 1988; Cohn și Neumann, 1977; Pring, Hermelin și Heavey, 1995) cu privire la faptul că aceste abilități superioare nu numai că pot fi datorate unei adaptări a creierului, ci și faptul că pot fi inhibate. În cazul în care o serie de funcții neuronale sunt afectate, creierul este deprivat de o funcționare normală în aceste zone craniene (precum în cazul autismului sau a demenței), dar se adaptează, profitând de acele zone neuronale care funcționează, concentrându-se ca acțiunea la nivelul acestora să fie maximă (Abhyankar, Thatte și Doongaji, 1988; Cohn și Neumann, 1977; Gordon, 2005; Pring, Hermelin și Heavey, 1995). În studiul său din 2005, Gordon a evidențiat situația unei fetițe ce suferea de un deficit lingvistic sever, dar care prezenta aptitudini artistice superioare. În cazul acesteia, focusul educatorilor și a părinților a fost de a dezvolta abilitățile ei de vorbire, însă s-au pierdut treptat cele artistice: deficitul lingvistic a scăzut, dar același efect s-a produs și asupra geniului artistic.

Există două posibile explicații. Deficitul la nivelul vorbirii a reprezentat o mare barieră în comunicarea și relaționarea cu ceilalți, iar desenele realizate au reprezentat mijlocul ei de comunicare cu aceștia: prin intermediul artei aceasta putea să se exprime cu ușurință, să descrie realitatea internă, din mintea ei, și cea externă, din jurul ei (Gordon, 1999, 2005; Hermelin și O’Connor, 1990; O’Connor și Hermelin, 1988). Odată ce a încetat să investească atât de mult efort în aptitudinile sale artistice, acestea a început să își piardă din valoare, funcția comportamentului artistic (de comunicare) începând să își piardă treptat din esență/ valoare (Funder și Ozer, 1983; Gordon, 1999, 2005; Hermelin și O’Connor, 1990; O’Connor și Hermelin, 1988). O altă explicație a fost oferită de cercetarea lui O’Connor și Hermelin (1988) care a sugerat faptul că, în rândul copiilor cu aptitudini artistice surprinzătoare și de neexplicat de către părinți, s-a observat faptul că aceștia au abilități dezvoltate în ceea ce înseamnă atât extragerea calităților esențiale a obiectelor prezente în lume și spectrul lor vizual, cât și memorarea acelor calități esențiale a obiectelor percepute: aceștia folosesc strategii cognitive bazate pe deducție, care sunt în conformitate cu abilitățile lor mentale de operare asupra realității (Hermelin și O’Connor, 1990; Ericsson, 1999).

Mediul la care sunt expuși acești copii supradotați este crucial în ceea ce înseamnă valorizarea aptitudinilor înnăscute: părinții și profesorii joacă un rol important în identificarea și dezvoltarea acestor (Freeman, 1998; Galton, 1986, 1979; Gagn, 1998; Hyllegard, 2000). Teoria practicii deliberate (Ericsson, Krampe și Tesch- Römer, 1993) explică faptul că indivizii care au reușite admirabile într-un domeniu artistic și/sau sportiv au performanțe și rezultate de înaltă calitate datorită unui efort conștient, realizat în mod etapizat și constant prin antrenarea acelor aptitudini înnăscute, a acelui talent pe care îl prezentau (Feldman și Katzir, 1998; Freeman, 1998; Gagn, 1998). Cu alte cuvinte, este esențială valorizarea interacțiunii gene-mediu (Galton, 1986, 1979).

Bibliografie:

Abhyankar RR, Thatte SS, Doongaji DR. Idiot savant. J Postgrad Med 1981;27:44–7.

Cohn, R., & Neumann, M. A. (1977). Artistic production in dyslectic children. Neurología, neurocirugía, psiquiatria, 18(2-3 Suppl), 65-69.

ERICSSON, K. A. (1999) Creative expertise as superior reproducible performance: innovative and flexible aspects of expert performance. Psychological inquiry, 10, 329-333.

Ericsson, K. A., KRAMPE, R. T.. &TESCH-ROMER, C. (1993) The role of deliberate practice in the acquisition of expert performance. Psychological Review, 100, 363-406.

FELDMAN, D H, & KATZIR, T. (1998) Natural talents: an argument for extremes? Behavioral and Brn111 Sciences, 21, 414.

FREEMAN, J. (1998) Inborn talent exists. Behavioral and Bruit7 Sciences, 21, 415.

Funder, D. C., & Ozer, D. J. (1983). Behavior as a function of the situation. Journal of Personality and Social Psychology, 44(1), 107.

GAGN~. F. (1998) A biased survey and interpretation of the nature-nurture literature. Behavioral and Brain Sciences, 21, 415-416.

GALTON, F. (1869/1979) Hereditary genius: an inquiry into its laws and consequences. London: Julian Friedman

Gordon N. Unexpected artistic creativity. Dev Med Child Neurol 1999;41:211–15. 2

Gordon, N. (2005). Unexpected development of artistic talents. Postgraduate medical journal, 81(962), 753-755

Hermelin B, O’Connor N. Art and accuracy: the drawing ability of idiotsavants. J Child Psychol Psychiat 1990;31:217–28.

Hyllegard, R. (2000). Parental attribution of artistic ability in talented children. Perceptual and Motor Skills, 91(3_suppl), 1134-1144.

Milbrath, C. (1998). Patterns of artistic development in children: Comparative studies of talent. Cambridge University Press.

O’Connor N, Hermelin B. Low intelligence and special abilities. J Child Psychol Psychiat 1988;29:391–6.