Factorii care influenteaza comportamentul simulat in randul copiilor
Diana Tatoiu
Așa cum am menționat săptămâna trecută, în această postare ne vom concentra asupra acelor factori care influențează comportamentul simulat în rândul copiilor, uitându-ne, astfel, asupra acelor influențe personale și sociale.
Odată cu dezvoltarea Teoriei Minții (engl. Theory of mind, ToM), copiii devin conștienți de faptul că în spatele comportamentului uman se află o serie de scheme cognitive și atribute psihologice (Frith și Frith, 2005). Abilitatea de mentalizare (Baillargeon, Scott și He, 2010; Nichols și Stich, 2003), puternic relaționată cu ToM, evidențiază acele influențe individuale ce se pot afla în spatele comportamentului simulat. Evoluția ToM influențează perfecționarea minciunilor spuse de copii, pentru că este vorba despre un proces de maturizare a abilităților cognitive ale acestora, necesar în astfel de situații (Frith și Frith, 2005; Nichols și Stich, 2003; Moldovan, Seucan și Vișu-Petra, 2020). Accesul la informații (la vârsta de 2-3 ani) permite înțelegerea credințelor false de ordin I (ToM I la vârsta de 4-5 ani), și ordin II (6-8 ani, ToM II), progres cognitiv ce marchează prezența abilităților mentale necesare pentru înțelegerea naturii constructive a minții umane (Nichols și Stich, 2003; Vișu‐Petra, Prodan și Talwar, 2022; Talwar, Gordon și, 2007; Talwar și Lee, 2008). Altfel spus, după vârsta de 8-9 ani, copiii au dezvoltate resursele cognitive necesare pentru înțelegerea diversității interpretative (Frith și Frith, 2005; Nichols și Stich, 2003).
Dacă ne raportăm la influențele sociale ce stau la baza comportamentului simulat, este important să menționăm faptul că practicile parentale și mediul educațional joacă un rol esențial. Studiile din literatura de specialitate sugerează faptul că minciuna este prezentă în cadrul unor relații părinte-copil caracterizate printr-un control excesiv (Malloy et al., 2019; Mugno et al., 2019), prin lipsă de căldură parentală și printr-o comunicare deficitară (Eguaras și Erostarbe, 2021). De asemenea, mediile educaționale, care se caracterizează prin severitate și reacții punitive, au o probabilitate mai crescută să determine apariția și dezvoltarea unor comportamente simulate în rândul copiilor (Talwar și Lee, 2011).
În ceea ce privește strategiile de promovare a sincerității în rândul copiilor este important să avem în vedere următoarele aspecte cu privire la credințele și abilitățile lor mentale: Xu et al. (2010) a sugerat în studiul său faptul că în această perioadă de dezvoltare, copiii percep mediul/ contextul ca fiind esențial atunci când realizează un comportament simulat: aceștia consideră că minciuna este mult mai gravă într-un mediu protocolar (ca de exemplu, în sala de judecată) decât acasă. Pornind de la această informație, Knapp et al. (2015) evidențiază faptul că modul în care aceștia percep și își reprezintă mental obligativitatea de a spune adevărul este crucial în ceea ce privește comportamentul pe care îl realizează: lipsa unei asocieri dintre ceea ce înseamnă cu adevărat comportamentul simulat realizat și consecințele negative ale acestora, chiar dacă le spunem că nu este bine și că nu ar trebui să mintă în viață, nu garantează spunerea adevărului și onestitate (Lyon și Dorado, 2008; Lee, 2013; Talwar et al., 2002).
Este semnificativ să le explicăm copiilor consecințele și impactul negativ pe care îl pot avea minciunile spuse, însă este la fel de important să ținem cont de resursele cognitive de care aceștia dispun. Pentru ca părinții să își poată adapta interacțiunile cu copiii și aceste explicații, cu valoare educativă, în așa fel încât să fie pe înțelesul lor, literatura de specialitate (Martins et al., 2021; Peng et al., 2021; Wimmer și Perner, 1983) recomandă ca aceste explicații să fie creionate sub formă de povești/ fabule și metafore.
Pentru a putea afla mai multe despre importanța poveștilor și a metaforelor în procesul de dezvoltare cognitivă a copiilor, vă invităm să lecturați articolul viitor despre gândire magică.
Bibliografie:
Baillargeon, R., Scott, R. M., & He, Z. (2010). False-belief understanding in infants. Trends in Cognitive Sciences, 14(3), 110–118. doi:10.1016/j.tics.2009.12.006
Carlson, S. M., Koenig, M. A., & Harms, M. B. (2013). Theory of mind. Wiley Interdisciplinary Reviews: Cognitive Science, 4(4), 391-402.
Eguaras, S. G., & Erostarbe, I. I. (2021). The role of parenting practices in children’s antisocial lying: A systematic review. Psychol. Pap, 42, 152-159.
Frith, C., & Frith, U. (2005). Theory of mind. Current biology, 15(17), R644-R645.
Frith, C.D., and Wolpert, D.M. (Eds). The Neuroscience of Social Interaction: Decoding, imitating and influencing the actions of others. Oxford: Oxford University Press.
Knapp, F., Iudice, N. L., Veselý, P., Andreozzi, F., De Gregorio, G., & Porrino, A. (2015). Dipole response in Pb 208 within a self-consistent multiphonon approach. Physical Review C, 92(5), 054315.
Larsen, H. (2020). The effects of parenting styles on prosocial lie-telling behaviors in young children. Family Perspectives, 2(2), 1.
Lyon, T. D., & Dorado, J. S. (2008). Truth induction in young maltreated children: The effects of oath-taking and reassurance on true and false disclosures. Child Abuse & Neglect, 32(7), 738-748.
Lee, K. (2013). Little liars: Development of verbal deception in children. Child development perspectives, 7(2), 91-96.
Nichols, S., and Stich, S. (2003). Mindreading. Oxford: Oxford University Press
Malloy, L. C., Mugno, A. P., Waschbusch, D. A., Pelham, W. E., & Talwar, V. (2019). Parents’ attitudes about and socialization of honesty and dishonesty in typically-developing children and children with disruptive behavior disorders. Journal of abnormal child psychology, 47, 299-312.
Martins, M. J. D., Veiga Simão, A. M., Estevão, B., & Roberto, M. S. (2021). The concept of lying, moral reasoning and children’s willingness to lie at the request of an adult. New Directions for Child and Adolescent Development, 2021(179), 93-110.
Moldovan, M., Seucan, D. T., & Visu-Petra, L. (2020). Pre-and post-theory of mind and deception: Commentary on Walczyk and Fargerson (2019). New Ideas Psychol, 56, 100754.
Mugno, A. P., Malloy, L. C., Waschbusch, D. A., Pelham Jr, W. E., & Talwar, V. (2019). An experimental investigation of antisocial lie‐telling among children with disruptive behavior disorders and typically developing children. Child development, 90(3), 774-789.
Paniagua, F. A. (1989). Lying by children: Why children say one thing, do another?. Psychological Reports, 64(3), 971-984.
Peng, Q., Jiao, Y., Zhang, J., Liu, T., & Zhou, S. (2021). It’s hard for children to accept a teacher’s lies: Implications of authority on children’s evaluation of lies. Cognitive Development, 60, 101093.
Talwar, V., Gordon, H. M., & Lee, K. (2007). Lying in the elementary school years: verbal deception and its relation to second-order belief understanding. Developmental psychology, 43(3), 804.
Talwar, V., & Lee, K. (2008). Social and cognitive correlates of children’s lying behavior. Child development, 79(4), 866-881.
Talwar, V., & Lee, K. (2011). A punitive environment fosters children’s dishonesty: A natural experiment. Child development, 82(6), 1751-1758.
Talwar, V., & Lee, K. (2002). Development of lying to conceal a transgression: Children’s control of expressive behaviour during verbal deception. International Journal of Behavioral Development, 26(5), 436-444.
Talwar, V., Lee, K., Bala, N., & Lindsay, R. C. L. (2002). Children’s conceptual knowledge of lying and its relation to their actual behaviors: implications for court competence examinations. Law and Human Behavior, 26(4), 395.
Visu‐Petra, L., Prodan, N., & Talwar, V. (2022). Children’s Lies: Intersecting Cognitive Development, Theory of Mind, and Socialization. The Wiley‐Blackwell Handbook of Childhood Social Development, 668-685.
Wimmer, H., & Perner, J. (1983). Beliefs about beliefs: Representation and constraining function of wrong beliefs in young children’s understanding of deception. Cognition, 13(1), 103-128.
Xu, F., Bao, X., Fu, G., Talwar, V., & Lee, K. (2010). Lying and truth‐telling in children: From concept to action. Child development, 81(2), 581-596.