Stresul începerii noului an școlar

Diana Tatoiu

Stresul este considerat a fi un fenomen psiho-complex, întrucât reprezintă trăirea unor evenimente percepute ca fiind periculoase și dăunătoare pentru sănătatea psihică și fizică a persoanei (Atkinson, 1981; Kemeny, 2003). Aceste evenimente sunt cunoscute în literatura de specialitate drept agenți stresori, în timp ce reacția oamenilor reprezintă răspunsurile acestora la stres (Atkinson, 1981; Cohen, Janicki-Deverts & Miller, 2007). Cu alte cuvinte, stresul este un ansamblu de reacții, de răspunsuri, ale organismului la acțiunea unor agenți fizici, chimici, biologici și psihologici. Dacă ne raportăm la contextul de față, începutul unui nou an școlar poate fi considerat un agent stresor în special psihic, deoarece vorbim despre cerințe de ordin psiho-emoțional și social: frica de a interacționa cu oameni necunoscuți, teama de a nu se integra și de a nu fi acceptat de colegi, tema de a nu face față noilor provocări (Sharma & Pandey, 2017).

Reacțiile la evenimentele stresante diferă: unii indivizi sunt foarte stresați și dezvoltă patologii (momente în care ne confruntrăm cu o stare de distres), în timp ce alții consideră aceste situații stimulante, așa-numitul eustres (Bienertova‐Vasku, Lenart & Scheringer, 2020; Kozusznik, Rodríguez & Peiró, 2015). Începutul unui nou an școlar poate să provoace stări de stres și anxietate atât în rândul copiilor, cât și în rândul părinților lor. Dacă această presiune psiho-afectivă în cazul copilul se manifestă prin frica și îngrijorarea acestuia că nu se va descurca bine, că nu își va face prieteni, că nu îi va plăcea mediul școlar (Forman & O’Malley, 1984); în cazul părintelui, acest stres se manifestă prin teama acestora cu privire la bunăstarea și liniștea emoțională, fizică și psihologică a propriului copil: făcându-și griji cu privire la abilitățile și competențele socio-emoționale și pedagogice ale cadrului didactic, cu privire la colectiv (Harpell & Andrews, 2013). Sursa de stres este în interiorul individului, modul în care persoana percepe și analizează un anumit eveniment de viață face posibilă apariția și instalarea unei presiuni psiho-emoțională, ce se poate verbaliza (precum refuzul copilului de a mai merge la școală, întrebări excesive despre școală, profesori, colegi) sau manifesta comportamental (prin reacții de irascibilitate, coșmaruri, evitarea anumitor activități, refuzul de a vorbi despre teme relaționate cu școala) (Alexander‐Passe, 2008; Moulds, 2003; Sharma & Pandey, 2017).

Din cauză că aceste tensiuni psiho-afective pot să se acutizeze în măsura în care nu sunt abordate din timp, literatura de specialitate (Batorowicz et al., 2014; Ceka & Murati, 2016; Myers & Myers, 2012; Redding, 2000) evidențiază faptul că dialogul părinte-copil despre teme relaționate cu școala și începutul noului an școlar sunt foarte importante. În acest mod se întărește, mai exact, este securizată legătura de atașament dintre aceștia (Ceka & Murati, 2016L; Myers & Myers, 2012). De asemenea, aceste discuții îi oferă posibilitatea copilului să își exprime deschis gândurile și sentimentele, fapt care îi permite figurii parentale să afle cu ce se confruntă propriul copilul, în așa fel încât acesta să poată să îi ofere validare emoțională, sprijin și susținere. Ca urmare, studiile (Batorowicz et al., 2014; Ceka & Murati, 2016; Myers & Myers, 2012; Oostdam & Hooge, 2013) demonstrează că este important ca părintele să își asculte activ copilul, să nu îl întrerupă, să nu îl critice/ corecteze pentru modul în care se simte, respectiv gândește și să îl încurajeze.

Pentru a putea afla mai multe despre presiunea psiho-afectivă cu care se confruntă copiii la începutul școlii, vă invităm să urmăriți pagina noastră.

Bibliografie:

Alexander‐Passe, N. (2008). The sources and manifestations of stress amongst school‐aged dyslexics, compared with sibling controls. Dyslexia, 14(4), 291-313.

Batorowicz, B., Campbell, F., von Tetzchner, S., King, G., & Missiuna, C. (2014). Social participation of school-aged children who use communication aids: The views of children and parents. Augmentative and Alternative Communication, 30(3), 237-251.

Bienertova‐Vasku, J., Lenart, P., & Scheringer, M. (2020). Eustress and distress: neither good nor bad, but rather the same?. BioEssays, 42(7), 1900238.

Ceka, A., & Murati, R. (2016). The Role of Parents in the Education of Children. Journal of Education and practice, 7(5), 61-64.

Cohen, S., Janicki-Deverts, D., & Miller, G. E. (2007). Psychological stress and disease. Jama, 298(14), 1685-1687.

Forman, S. G., & O’Malley, P. L. (1984). School stress and anxiety interventions. School Psychology Review, 13(2), 162-170.

Harpell, J. V., & Andrews, J. J. (2013). Relationship between school based stress and test anxiety. International Journal of Psychological Studies, 5(2), 74.

Kemeny, M. E. (2003). The psychobiology of stress. Current directions in psychological science, 12(4), 124-129.

Kozusznik, M. W., Rodríguez, I., & Peiró, J. M. (2015). Eustress and distress climates in teams: Patterns and outcomes. International Journal of Stress Management, 22(1), 1.

Moulds, J. D. (2003). Stress manifestation in high school students: An Australian sample. Psychology in the Schools, 40(4), 391-402.

Myers, S. M., & Myers, C. B. (2012). Are discussions about college between parents and their high school children a college-planning activity? Making the case and testing the predictors. American Journal of Education, 118(3), 281-308.

Oostdam, R., & Hooge, E. (2013). Making the difference with active parenting; forming educational partnerships between parents and schools. European Journal of Psychology of Education, 28, 337-351.

Redding, S. (2000). Parents and learning. International Academy of Education.

Sharma, G., & Pandey, D. (2017). Anxiety, depression, and stress in relation to academic achievement among higher secondary school students. The International Journal of Indian Psychology, 4(2), 82-89.