Divorțul prental- factoride protecție și risc asupra dezvoltării copiilor
Diana Tatoiu
Conform precizărilor realizate în articolul anterior, în cadrul acestei postări ne vom îndrepta atenția asupra factorilor de risc și de protecție în ceea ce înseamnă efectele divorțului parental asupra dezvoltării psiho-emoționale și fizice a copiilor; motiv pentru care vom explica modul în care factori, precum cei contextuali, individuali și parentali, impactează această relație dintre particularitățile de dezvoltare ale copiilor și divorțul parental.
Dacă ne raportăm la factorii individuali, adică la acei factori care țin de individ și care sunt dependenți de trăsăturile sale cognitive și afectiv-emoționale, precum: nivel de inteligență, stimă de sine, vulnerabilități/ probleme psihologice: anxietate, depresie, tulburări alimentare, vom observa faptul că literatura de specialitate (Garriga & Pennoni, 2022; Kim, 2011) evidențiază modul în care după producerea separării parentale există o probabilitate crescută să fie prezente o serie de credințe disfuncționale/ dezadaptative (care nu sunt benefice/ ajutătoare, care nu sunt lipsite de un raționament logic și care nu sunt susținute de dovezi/ sunt respinse prin argumente). Copiii, în astfel de situații, ajung să se autoblameze, să considere că ei sunt responsabili și principalii vinovați pentru care părinții lor nu vor să mai trăiască împreună (D’Onofrio & Emery, 2019; Garriga & Pennoni, 2022). De asemenea, este prezentă speranța și credința că, dacă se comportă într-un mod adecvat, dacă vor fi „copii cuminți și ascultători”, dacă vor lua note bune la școală, părinții lor se vor împăca (D’Onofrio & Emery, 2019; Willén, 2012). O altă credință dezadaptativă face referire la abandon și la frica de a rămâne singur: un efect negativ al divorțului parental asupra sănătății mentale al copiilor îl reprezintă iminența abandonului, care se referă la frica de a fi părăsit de către părinți, de către prieteni, de către colegi (D’Onofrio & Emery, 2019; Willén, 2012).
Când facem referire la factorii contextuali, este important de luat în calcul mai multe aspecte. Pentru început, pregătirea insuficientă sau inadecvată a copilului pentru momentul separării părinților poate avea consecințe negative atât asupra relației cu părintele rămăs, poate să îl considere vinovat, ceea ce poate duce la o atitudine respingătoare față de acesta, cât și asupra modului în care acesta interpretează și oferă o semnificație divorțului: nepregătirea copilului poate duce la comportamente de autoblamare (în cazul copilului), ceea ce poate să îi afectez negativ stima de sine (Kelly & Emery, 2003). Continuând, resursele financiare joacă un rol important în ceea ce reprezintă procesul de adaptare: în cazul părinților care au un statut socio-economic crescut/ au resurse financiare peste medie, problemele de adaptare sunt mai puține, datorită faptului că au puterea să ofere un mediu sigur și mai stabil copiilor chiar și după divorț (Hetherington & Hagan, 2005).
În ceea ce privește factorii parentali, cel mai important predictor în ceea ce înseamnă problemele de adaptare ale copiilor la divorțul părinților îl reprezintă conflictul cronic dintre părinți: conflictul este unul vizibil/ nemascat, fără rezolvare/ continuu, intens și frecvent (Amato & Sobolewski, 2001; Amato & Cheadle, 2008). Conflictul interparental este o sursă de stres pentru copil, deoarece acesta este martor/ observator la certurile dintre părinți; în cazul în care acesta este prelungit, copilul este expus la un risc pentru anxietate, tulburări comportamentale, depresie și autoînvinovățire pentru conflicte (Amato, 1988). În astfel de situații, părinții sunt prezenți în conflict, dar sunt absenți/ indisponibili din punct de vedere afectiv; ca urmare, copilul este neglijat, ceea ce duce la o neglijare a educației copiilor (față de teme, performanță și evoluție școlară), și la o creștere a probabilității simptomatologiei depresive (Moore & Buehler, 2011). Conform datelor publicate de Amato & Cheadle (2008) și de Amato (1988) în cazul în care conflictul interparental este cronic, iar părinții decid să divorțeze, consecințele negative sunt mai reduse. O posibilă explicație este faptul că divorțul este asociat cu o serie de îmbunătățiri atât în plan psiho-emoțional, precum: oferă oportunitate pentru stabilitate și dezvoltare personală (pentru copil și părinte), reducerea nivelului de stres resimțit, cât și în plan interpersonal, prin faptul că, pentru părinți, divorțul oferă șansa de a folosi strategii de parenting adaptative (Hetherington, 2006). Când ne raportăm la factorii parentali în contextul de post-divorț, un rol important îl joacă stilul parental și co-parentingul. Pruett et al. (2003) evidențează faptul că un stil parental individual (datorită faptului că vorbim despre perioada de după producerea separării) democratic/ autoritarian, care implică caldură, monitorizare, suport și sprijin, este considerat a fi un factor de protecție, deoarece duce la o adaptare mai bună a copilului la etapa post-divorț. Însă comportamente precum gatekeeping (termen ce face referire la respingerea contactului părintelui nonrezident la copil, împiedicarea părintelui nonrezident de a interacționa cu copilul) pot avea ca și consecințe neîncrederea, sentimentul de respingere și de abandon, învinovățirea părintelui, conflicte părinte rezident-copil (Becher et al., 2019; Bergström et al., 2021).
Având în vedere toate informațiile prezentate anterior, este important de menționat faptul că există o serie de factori de protecție, care pot face adaptarea copilului mai ușoară în ceea ce înseamnă separarea părinților lui: existența unei relaționări funcționale, sănătoase, adaptative între părintele cu care rămâne și noul partener, prezența unui suport social din partea prietenilor și a covârstnicilor, prezența unui nivel ridicat de stabilitate (reguli și așteptări clar stabilite și explicit comunicate copiilor) în familiile formate după divorț (Sandler et al., 2006; Zhou et al., 2008). De asemenea, copilul nu trebuie să aibă rol de mediator în ceea ce privește conflictul interparental, chiar dacă conflictul există, acesta nu se recomandă a fi purtat în fața și prin intermediul copilului (Sandler et al., 2006; Zhou et al., 2008).
Așa cum am arătat în cadrul postării actuale și în cea anterioară, divorțul parental poate să ducă la consecințe negative atât pe termen scurt, cât și pe termen lung asupra traseului de dezvoltare al copiilor. Sumarizând, impactul acestuia este unul major, din cauza faptului că este considerat a fi o experiență de viață, de învățare, care poate să influențeze modul în care copii se vor comporta în viitor, prezentând comportamente violente în relația de cuplu (Roberts et al., 2012) și o calitate redusă a viitoarelor relații amoroase, ca de exemplu: un nivel scăzut de satisfacție și nemulțumire în cadrul relației (Sassler, Cunningham & Lichter, 2009), relații de cuplu numeroase (Kunz, 2018; Lansford, 2009) și instabile (Sassler, Cunningham & Lichter, 2009).
Surse bibliografice:
Amato, P. R. (1988). Parental divorce and attitudes toward marriage and family life. Journal of Marriage and the Family, 453-461.
Amato, P. R., & Cheadle, J. E. (2008). Parental divorce, marital conflict and children’s behavior problems: A comparison of adopted and biological children. Social Forces, 86(3), 1139-1161.
Amato, P. R., & Sobolewski, J. M. (2001). The effects of divorce and marital discord on adult children’s psychological well-being. American sociological review, 900-921.
Becher, E. H., Kim, H., Cronin, S. E., Deenanath, V., McGuire, J. K., McCann, E. M., & Powell, S. (2019). Positive parenting and parental conflict: Contributions to resilient coparenting during divorce. Family Relations, 68(1), 150-164.
Bergström, M., Salari, R., Hjern, A., Hognäs, R., Bergqvist, K., & Fransson, E. (2021). Importance of living arrangements and coparenting quality for young children’s mental health after parental divorce: A cross-sectional parental survey. BMJ Paediatrics Open, 5(1).
D’Onofrio, B., & Emery, R. (2019). Parental divorce or separation and children’s mental health. World Psychiatry, 18(1), 100.
Garriga, A., & Pennoni, F. (2022). The causal effects of parental divorce and parental temporary separation on children’s cognitive abilities and psychological well-being according to parental relationship quality. Social Indicators Research, 161(2-3), 963-987.
Hetherington, E. M. (2006). The influence of conflict, marital problem solving and parenting on children’s adjustment in nondivorced, divorced and remarried families. Families count: Effects on child and adolescent development, 203-237.
Hetherington, E. M., & Stanley-Hagan, M. (2005). And Remarried Families. Handbook of Parenting: Volume 3 Being and Becoming a Parent, 287.
Kelly, J. B., & Emery, R. E. (2003). Children’s adjustment following divorce: Risk and resilience perspectives. Family relations, 52(4), 352-362.
Kim, H. S. (2011). Consequences of parental divorce for child development. American sociological review, 76(3), 487-511.
Kunz, J. (2018). Parental divorce and children’s interpersonal relationships: A meta-analysis. In Divorce and the Next Generation (pp. 19-47). Routledge.
Lansford, J. E. (2009). Parental divorce and children’s adjustment. Perspectives on psychological science, 4(2), 140-152.
Moore, M. J. C., & Buehler, C. (2011). Parents’ divorce proneness: The influence of adolescent problem behaviors and parental efficacy. Journal of Social and Personal Relationships, 28(5), 634-652.
Pruett, M. K., Williams, T. Y., Insabella, G., & Little, T. D. (2003). Family and legal indicators of child adjustment to divorce among families with young children. Journal of Family Psychology, 17(2), 169.
Sandler, I. N., Wolchik, S. A., Winslow, E. B., & Schenck, C. (2006). Prevention as the promotion of healthy parenting following parental divorce. Relational processes and DSM-V: Neuroscience, assessment, prevention, and treatment, 195-209.
Sassler, S., Cunningham, A., & Lichter, D. T. (2009). Intergenerational patterns of union formation and relationship quality. Journal of Family Issues, 30(6), 757-786.
Willén, H. (2012). Cognitive-emotional processes in divorced parental relationships.
Zhou, Q., Sandler, I. N., Millsap, R. E., Wolchik, S. A., & Dawson-McClure, S. R. (2008). Mother-child relationship quality and effective discipline as mediators of the 6-year effects of the New Beginnings Program for children from divorced families. Journal of consulting and clinical psychology, 76(4), 579.